Dupa 2 ani de pandemie cand toti credeam ca viata revine la normal avem parte de un eveniment si mai neplacut, razboiul din Ucraina. Istoria omenirii desi scurta pe aceasta planeta este plina de razboaie sangeroase si total inutile. Din cele mai vechi timpuri am avut persoane care au relatat evenimentele de la fata locului, la inceputuri doar prin simple relatari scrise urmate de reprezentari vizuale cu ajutorul picturilor, iar in vremurile moderne prin fotografie si filmari.

Cum pasiunea mea este indreptata catre fotografie in principal, mai jos am sa prezint 10 fotografi celebrii pentru imaginile lor din timpul conflictelor armate.

Fotojurnalismul de razboi este fara indoiala cel mai periculos gen de fotografie, iar curajul celor care au infruntat pericolele razboiului, pentru ca noi cei care stam departe de front sa putem vedea ororile petrecute in aceste confruntari, este demn de apreciat la cel mai inalt nivel posibil.

Pentru a fi fotograf de razboi trebuie sa fii dispus in primul rand sa iti pui viata in pericol, sunt sigur ca sunt mai mult de 10 persoane care merita mentionate, dar am ales sa vorbesc despre cei care cred eu ca au creat cele mai bune imagini si relatari de pe front.

Roger Fenton (1819-1869)

Unul dintre primii forografi de razboi, membrul al Royal Photographic Society, a inceput ca fotograf de peisaj, arhitectura si portret ca multi altii din perioada de inceput a fotografiei. In 1855 pleaca sa documenteze vizual razboiul din Crimeea. Intr-o vreme in care echipamentul este urias si complicat de transportat si instalat majoritatea imaginilor sunt din spatele frontului, portrete ale soldatilor si taberele de lupta. Imaginile au un succes urias si sunt sustinute de Guvernul Britanic, astfel Fenton pune bazele fotojurnalismului de razboi.

Mathew Brady (1822-1896)

Unul din cei mai cunoscuti fotojurnalisti de razboi ai secolului XIX lea si unul din pionierii fotografiei de razboi care au adus realitatile crude de pe front in fata publicului prin imaginile realizate.

O data inceput razboiul civil, Brady cu ajutorul studioului sau mobil a plecat sa documenteze conflictul. Pentru a putea avea o acoperire cat mai mare a angajat cel putin 17 fotografi care sa mearga pe diferinte fronturi si sa surprinda razboiul in tot ansamblul sau. Din pacate nu a tinut o evidenta clara a celor care au realizat imaginile la fel si cu locatiile acestora, cu toate acestea portofoliul imaginilor sale se afla acum in Arhivele Naționale și Biblioteca Congresului American.

Alexander Gardner (1821- 1882)

Reporter si editor de ziar in Scotia, Gardner viseaza de tanar sa creeze o colonie semi socialista undeva in ceea ce credea el ca este zona salbaticia si nealterata a Americii. Locul ales de el se afla in Iwoa, unde isi si trimite familia si prieteni fara insa sa se alature acestora. In schimb ajunge la New York unde devine asistentul lui Mathew Brady dar si manager al galeriei acestuia, pana la izbucnirea razboiului civil din 1861.

Se crede ca Gardner este autorul a trei sferturi din fotografiile de campanie alei Armatei Potomac, dar in principal este cunoscut ca fiind primul care a fotografiat consecințele bătăliei de la Antietam, una dintre cele mai sângeroase zile din istoria Americii.

Ernest Brooks (1876- 1957)

Fotograf renumit mai ales pentru imaginile realizate in primul razboi mondial. Brooks este primul fotograf oficial numit de armata britanica sa documenteze razboiul.

Intr-o perioada in care oamenii sunt disperati dupa noutati de pe front, Brooks reuseste o documentare ampla a conflictului mondial prezentand imagini din prima linie a frontului dar si din taberele de aprovizionare. Peste 10 la suta din toate imaginile realizate in primul razboi mondial apartin lui Brooks.

Margaret Bourke-White (1904 – 1971)

Prima femeie corespondent de razboi si prima femeie care a fotografiat prima linie a frontului in cel de-al doilea razboi mondial.

Dupa ce termina scoala de fotografie Clarence H. White isi deschide un studio in Cleveland si incepe cu fotografia industriala. Lucrarile ei ajung in atentia lui Henry Luce, editorul Fortune, care o si angajeaza in 1929. Un an mai tarziu este trimisa in Uniunea Sovietica devenind altfel primul strain care fotografiaza industria sovietica.

Urmeaza sa documenteze consecintele umane ale Marii Depresii si ajunge fotograf oficial pentru revista Life. In anii urmatori realizeaza mai multe articole in cadrul revistei despre cel de-al doilea razboi mondial si devine singurul fotograf din partea vestului care participa la asediul invaziei Germane asupra Moscovei.

In 1942 devine prima femeie care participa alturi de Air Corps la misiunile de bombardare, iar 1945 calatoreste alaturi de armata lui Patton prin Germania si asista la eliberarea catorva lagare Naziste.

In urmatorii 12 ani participa la mai multe evenimente internationale cum ar fi lupta lui Ghandi, tulburarile din Africa de Sud sau razboiul din Coreea.

In 1953 este diagnosticata cu Parkinson si continua sa mai lucreze pana in 1957 cand apare ultimul sau eseu pentru revista Life, “Megalopolis”.

Lee Miller (1907- 1977)

O femeie cu o viata tumultoasa si plina de incercari care din manechin devine fotojurnalist de razboi. Saturata de viata de model Miller se muta la Paris unde il intalneste pe Man Ray caruia ii devine muza, colaborator si mai tarziu amanta. Incepe sa colaboreze cu revista Vogue atat ca model cat si ca fotograf.

In 1932 se intoarce la New York unde deschide un studio foto dotat cu cele mai moderne lumini instalate chiar de ea. Desi sunt anii Marii Depresii, colaboreaza in continuare cu revista Vogue, companii de publicitate si portrete ale diferitelor celebritati.

In 1934 se muta In Egipt si viziteaza manastirile realizand un eseu fotografic despre acestea.

In 1937 se intoarce la Paris si se indragostete de pictorul Roland Penrose, calatoreste alaturi de acesta in Anglia, Franta si Romania.

Se intoarce In Anglia in 1940 iar patru ani mai tarziu este acreditata de Vogue corespondent de razboi. Incepe sa fotografieze spitalele de campanie din Normandia, eliberarea Parisului, luptele de pe front, lagarele de la Dachau si Bruchenwald sau apartamentul lui Hitler.

Dupa razboi se intoarce la Londra unde alcoolul, depresia si sindromul post traumatic dupa razboi ii ingreauneaza viata si munca. Se casatoreste cu Roland Penrose si continua colaborarea cu Vogue si fotografierea unor artisiti ai vremii precum Yves Tanguy, Ernst, Dorothea Tanning, Wifredo Lam, Dylan Thomas, Isamu Noguchi, Antoni Tàpies sau Picasso.

In 1950 renunta la fotografie si se reinventeaza ca bucatar, organizand petreceri cu mancaruri experimentale.

Robert Capa (1913- 1954)

Poate cel mai cunoscut fotojurnalist de razboi, Capa a participat si documentat 5 razboaie diferite.

Nascut in 1913 la Budapesta duce o copilarie linistita pana la varsta de 17 ani cand este arestat de politia ungara banuit pentru colaborare cu comunistii, dar este eliberat fara sa fie descoperite legaturi clare. In 1931 pleaca in exil la Berlin si se inscrie la scoala Deutsche Hochschule Für Politik unde primeste chiar si o bursa. Pentru ca nu are bani destui pentru a se intretine Capa se angajeaza ca jurnalist, iar in 1932 renunta la scoala complet pentru a deveni fotojurnalist.

Pentru prima oara primeste in 1932 misunea de a documenta discurul lui Trotsky, cu toate acestea ascensiunea lui Hitler il forteaza sa plece la Paris unde din nou financiar o duce greu si este chiar nevoit sa isi vanda camera foto, o Leica.

Norocul ii surade si se imprieteneste cu fotograful David Chim care il prezinta mai departe lui Henry Cartier Bresson, iar cei trei raman prieteni pe viata. Tot in aceeasi perioada se indragosteste de fotografa Gerda Taro si cei doi incep sa isi vanda fotografiile. Pe masura ce valoarea fotografiilor creste Capa primeste si prima misiune de a documenta razboiul civil din Spania. Aici realizeaza celebra fotografie “The Falling Soldier” care surprinde moartea unui soldat republican.

In 1937 partenera lui moare cand masina in care se afla este lovita de un tanc, acest eveniment il marcheaza profund pe Capa.

Cu un nume deja celebru in fotografia de razboi in 1938 pleaca in China si filmeaza un documentar despre razboiul Sino-Japonez.

Se intoarce in Europa dar este fortat sa fuga la New York din cauza persecutiei si razboiului. Incepe sa lucreze pentru Life si este trimis in Mexic sa documenteze alegerile prezidentiale. Cu toate astea Capa se intoarce sa documenteze lupta aliatior in nordul Africii si Italia. Reuseste multe imagini memorabile dar din nou una iese in evidenta, debarcarea aliatilor pe plaja din Normandy, celebra D-Day.

Dupa Razboi Capa se muta alaturi de Ingrid Bergman cu care si avea o relatie la Hollywood, unde isi scrie memoriile sparend sa le transforme si intr-un film, dar fara succes.

Satul de Hollywood se intoarce rapid in Europa unde alturi de Henri Cartier-Bresson, George Rodger, David "Chim" Seymour, si William Vandiver pun bazele celebrei agentii Magnum Photos.

Dupa razboi principalele misiuni au fost in Rusia si Israel, in urma misiunilor este banuit de FBI ca are legaturi cu partidul comunist si ii este suspendat pasaportul. Cateva luni mai tarziu in urma undei declaratii oficiale catre FBI ca nu are legatura cu Partidul Comunist i se ridica suspendarea si poate relua munca.

Ultima misune o are in 1954 cand pleaca sa documenteze razboiul Francez din Indo-China pentr revista Life. In timp ce traversa cu un convoi Vietnamul, Capa este ucis de o mina.

W. Eugene Smith (1918- 1978)

Cunoscut ca ” fotograful care vrea sa inregistreze totul”" Smith a fost obsedat de perfectiune astfle incat si-a distrus munca de la inceputuri.

Smith a cochetat cu fotografia de la varsta de 14 an,i iar 3 ani mai tarziu incepe colaborarea cu doua ziare locale. Primeste o bursa de studiu la Universitatea Notre Dame, dar dupa doar un an renunta la studii si pleaca la New York unde se angajeaza la Newsweek , colboreaza ca freelancer cu reviste celebre precum Life, Harper’s Bazar, Collier’s si New York Times.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial colaboreaza cu revistele Life si Ziff-Davis. Eseurile sale sunt considerate unele din cele mai “brutale” din punct de vedere al duritatii povestilor. Tot in aceasta perioada este ranit in timp ce documenta invazia din Okinawa. Urmeaza doi ani de recuperare timp in care sufera 32 de operatii.

In 1945 se reintoarce la Revista Life si produce undele din cele mai apreciate fotoreportaje ale sale “Country Doctor”, “Spanish Village” si “Man of Mercy”. In 1955 devine membru Magnum Photos si incepe un amplu fotoreportaj despre Pittsburgh, unde documenteaza viata din America la jumatatea secolului.

Din 1959 pana in 1977 lucreaza in Japonia pentru Hitachi dar preda si la Universitatea Arizona sau School of Visual Arts in New York . Ultimul sau mare fotoreportaj si unul din cele mai apreciate este finalizat in 1970, “Minamata” relateaza povestea locuitorilor unui sat din Japonia care sufera din cauza intoxicarii cu mercur.

In 1977 Smith sta intr-un scaun cu rotile in apartamentul sau pe starda 23 din New York si supravegheaza voluntarii care incarca arhiva sa intr-un camion. Printre materialel donate sunt cateva sute de mii de printuri fotografice si negative, sute de caiete pline cu scrierile sale, cutii cu aparate foto si accesorii, 25.000 de LP-uri si 8000 de carti. Toata arhiva a umplut o sala de sport de la podea pana la tavan si cantarea aproximativ 22 de tone, astazi se afla in posesia Center for Creative Photoghraphy din Arizona.

Philip Jones Griffiths (1936 –2008)

Nascut in Rhuddlan in Tara Galilor, studiaza farmacologia la Liverpool in timp ce colaboreaza cu jumatate de norma pentru Manchester Guardian.

In 1961 devine freelancer si documenteaza razboiul din Algeria pentru London Observer, dupa care se muta in Africa Centrala.

Odata cu inceperea Razboiului din Vietnam urmeaza o serie de fotoreportaje ce prezinta ororile razboiului si cultura oamenilor din timpul asediului. Pe o perioada de 3 ani fotofrafiaza invazia americanilor in Sud Estul Asiei dar si urmarile acestui conflict.

Intre anii 1950 si 1960 fotoreportajele sale sunt mai aproape de casa si prezinta minerii din Wales, explozia beatels si protestele anti razboi din Londra.

Intre 73 si 77 documenteaza razboiul Yom Kipur, dupa care se muta in Cambogia si Thailanda pentru a realiza fotoreportaje de acolo. In 1980 se reintoarce la New york unde preia presedentia Magnum Photos, pe o perioada de 5 ani.

De-a lungul carierei, misiunile sale l-au dus în peste 120 de țări, iar fotografiile sale au apărut în fiecare revistă importantă. În 1997, a fost onorat pentru Realizări în fotografie la cea de-a 5-a ediție anuală a Premiilor Lucie din New York.

Nick UT (1951)

Nascut in Vietnam Ut este dus de catre mama sa, la varsta de 14 ani, la birourile Associated Press din Saigon in cautarea unei slujbe. Fratele sau fusese ucis cu doar cateva saptamani mai devreme lucrand ca fotograf tot pentru AP. Prima slujba este de asistent la developare si trebuia sa amestece subsantele chimice. Cu toate acestea in mai putin de un an deja fotografia razboiul, nici macar nu implinise 16 ani!

Fotojurnalismul de razboi este o meserie extrem de riscanta iar Ut ne dovedeste asta din plin. A fost ranit de mai multe ori, a fost împuscat in stomac de doua ori, in ocazii separate, in partea superioara a pieptului. El a fost ranit a treia oara de schije la un picior in urma unui atac cu mortar.

In 1973 Ut fotografiaza imaginea in urma caruia devine famios dar si primeste cel mai prestigioasa distinctie, Premiul Pulitzer. Imaginea surprinsa arata o fata de doar 9 ani complet dezbracata, arsa de un atac cu napalm si care fuge de urmarile exploziei. Fata din imagine este Phan Thi Kim Phuc si devine un simbol antirazboi dupa ce imaginea tulburatoare apare in toate publicatiile lumii. Ulterior UT si Phan se reintalnesc cand ea este adulta.

Dupa razboi Ut este trimis la Camp Pendelton din california si obtine cetatenia Americana, continua colaborarea cu AP si este introdus in Leica Hall of Fames.

Fotografiile surprinse de fotografii de razboi nu sunt doar importante din punct de vedere istoric, ele ne arata lumea in care am trait si traim, realitatea cruda a conflictelor armate si urmarile acestora.

Sunt multi fotografi care si-au riscat viata unii chiar au murit pe front pentru ca noi sa avem o imagine completa a ceea ce inseamna razboi. Cei 10 fotografi prezentati mai sus sunt doar cativa din multii fotojurnalisti care merita apreciati pentru ceea ce fac si rezultatele aduse.

Multumesc celor care au avut rabdarea sa citeasca pana la final, nu uitati butonul de subscribe, un like si share tot timpul ajuta!

Pana data viitoare, va urez lumina buna!