Transalpina este soseaua aflata la cea mai mare altitudine din Romania, oficial inca declarat drum in lucru soseaua este din ce in ce mai vizitata, facand concurenta apriga Transfagarasanului.

Avand cateva zile libere am ales sa strabat si eu soseaua, dar si sa explorez atractiile din jurul sau care nu sunt putine la numar.

Drumul incepe cu strabatutul autostrazi Bucuresti-Pitesti, nu foarte aglomerata si cred ca pentru prima oara cand nu am vazut lucrari de reabilitare pe ea. Prima oprire Costesti la “Muzeul” trovantilor, am pus ghilimele pentru ca este mai mult o pajiste la care ajungi trecand pe langa o poarta si nu pe poarta, iar din sosea trebuie sa fii foarte atent, altfel este posibil sa treci pe langa.

Nu exista taxa de intrare si nici ghid, doar o placa pe care sunt scrise cateva explicatii. Nu prea sunt multe de vazut sau de facut te uiti la imensele formatiuni, admiri natura, asculti vacile din spatele pomilor si ai plecat.

Drumul serpuieste frumos pana in Horezu, celebra localitate unde sunt create vasele de ceramica. Normal ca nu puteam rata si am facut al doilea popas. De-a lungul drumului principal sunt nenumarate magazine care au la vanzare diferite creatii din ceramica, vase, statui, cani si multe altele. Recomand o oprire la Ceramica Palosj, unde in spatele magazinului se poate vizita si atelierul. O curte cocheta si o camaruta pe post de atelier, rafturi cu vase in lucru si un perete cu farfurii semnate de diferite personalitati. Cei mici au fost extrem de incantati cand au vazut cum un meserias lucreaza lutul la o masina si da viata unei ulcele.

Dupa acest mic popas am plecat mai departe catre urmatoarea oprire, Culele de la Maldaresti. Complexul Muzeal Maldaresti cuprinde Culele Duca si Greceanu si casa memoriala I. Gh. Duca. Prima vizitata a fost Cula Greceanu, aflata la capatul unei alei pline de flori, este si cea restaurata dintre cele doua. Aceasta se remarca fata de toate celelalte cule din Romania prin faptul ca pivnita sa nu are legatura directa cu etajul.

Alaturi in curte se afla si o casa micuta, construita in stil Brancovenesc, construita in 1912, cuprinde un salon, un dormitor, o camera de oaspeti si un birou, toate au piesele de mobilier originale.

De partea celalta a drumului se afla Cula Duca, construita la 1818 de catre Gheorghita Maldarescu si ulterior este vanduta lui Duca in 1910. Cladirea are forma dreptunghiulara si trei nivele, parter si doua etaje, usa traditionala realizata din gorun si stalpii masivi ce sprijina grinzile specifice arhitecturii locale. La interior mobilierul din lemn masiv bogat sculptat a fost decor de-a lungul timpului la cateva pelicule realizate in aceasta zona cum ar fi “Drumul Oaselor”, “Neinfricatii” si “Iancu Jianu – Haiducu, de altfel si vestimentatia folosita in cadrul filmarilor a fost donata catre muzeu si face acum parte permanenta din expozitie.

Prima zi de colindat s-a incheiat in Novaci, o mica localitate la poalele Paringului, locul pe care l-am ales ca punct de pornire pentru excursiile ulterioare.

A doua zi cu bateriile incarcate am plecat catre Targu Jiu, orasul capitala de judet. Drumul nu dureaza mai mult de 30 de minute mers lejer, iar peisajul nu exceleaza decat prin case ridicate fara gust si neterminate. Orasul nu este foarte mare la prima vedere, aceleasi blocuri comuniste care se pot vedea in mai toate orasele muncitoresti de provincie. Surprinderea mare a fost aglomeratia, fiind nevoit sa caut aproape o ora un loc de parcare. Un mic dejun pe fuga si prima destinatie Poarta Sarutului. Nu este foarte greu de gasit aceasta aflandu-se chiar la intrarea in parc, problema e ca trebuie sa purtam masti tot timpul, chiar daca nu sunt multi oameni. Dupa o scurta sesiune am plecat mai departe catre Masa Tacerii, pe alee unul din juniori se impiedica si ca sa nu cada se sprijina de o masuta de pe alee, moment in care un politist comunitar incepe sa urle ca distrugem “operele “ de arta. Am incercat sa ii explic ca are 3 ani si ca nu a stricat piatra, dar nu ai cu cine, urla ca apucata. Cu nervii intinsi la maxim am ajuns si la Masa Tacerii, nimic spectaculos din punctul meu de vedere, iar vederea peste lacul de langa nu a ajutat, mizeria care plutea pe lac, rahatii de caine din parc nu au putut remedia situatia. A fost de ajuns pentru mine si am decis sa plecam, experienta nefiind una placuta si nici nu simt nevoia sa ma reintorc aici. La iesire din oras am oprit sa vedem si Coloana Infinitului, dar si aici am constat delasarea si neimplicarea autoritatilor locale. Monumentul se afla in mijlocul unui “parc” sa zicem desi mai mult este o poiana uriasa, iar daca vrei sa intri pe iarba trebuie sa ai grija ca balteste apa. Fiind aproximativ ora 13 si un soare naucitor, neavand unde sa stam la umbra sa admiram si noi opera, am plecat fara sa ma mai uit inapoi.

Ziua inca fiind lunga am hotarat sa vizitam si Pestera Muierii. Nu foarte departe, un drum mai frumos si o urcare prin padure de aproximativ 10 minute pana la intrare ne-a facut sa mai uitam de supararile avute dimineata. Intrarea in pestera se face din ora in ora cu ghid si trebuie sa fie minim 4 persoane. Recomand o haina mai groasa pentru ca turul dureaza aproximativ 45 de minute si inauntru sunt cam 12 grade. Printre putinele locuri in care ghidul are rabdare, vorbeste clar si tare, imbina partea stiintifica cu legendele si face ca experienta sa merite banii. Normal ca si aici am vazut persoane in slapi si tricou care dupa 10 minute dardaiau si comentau ca ce mare chestie sa vedem o pestera, dar deja sunt obisnuint cu specia si nu trebuie bagati in seama.

De retinut ca iesirea din pestera se face cam cu 800 de metri mai jos pe drum si distanta asta se strabate pe langa drum fara sa fie nimic amenajat pana inapoi in parcare. Plimbarea se face lejer, peisajul fiind demn de admirat. Destul de obositi am incheiat ziua cu un gratar traditional, mai ales ca in Novaci nu am vazut vreun restaurant demn de luat in seama.

Urmatoarea zi a venit cu ploaie fina parca de toamna, iar noi am plecat spre Pestera Polovragi. Si de data asta drumul unduieste printre dealuri pana la Manastirea Polovragi, de acolo se termina asfaltul si incep Cheile Oltetului. Pana la intrarea in pestera sunt vreo 2 km de drum de pamant care merita parcurs pe jos daca este uscat. Intrarea cu grup si ghid se face la fel din ora in ora, dar daca nu vrei ghid poti intra oricand. Inauntru este mai racoare si nu este un traseu definit ca in Pestera Muierii, ghidul nu este asa de bine pregatit si recomand incaltari mai serioase pentru ca se aluneca foarte usor. Diferente majore nu sunt, aici am vazut si traditionala balta in care se arunca bani, cateva pancarte care iti spun ca aici este o forma de tigru, fata lui Zamolxe si ca sunt energii pozitive unice in europa, iar turul dureaza la fel 40 de minute, dar aici iesi pe unde ai intrat.

Ploaia s-a oprit asa ca am plecat sa exploram Cheile Oltetului, drumul urca usor iar pe parcurs strabati portiuni sapate in stanca, paduri verzi si dese. Nu am urcat decat vreo 3 km dupa care am facut cale intoarsa catre manastire.

Fiind sarbatoare in fata manastirii erau diferite casute cu bunatati asa ca am profitat si noi de niste gogosi cu dulceata, cat despre lacas in sine, frumos amenajat cu gradini ingrijite un loc frumos in care sa te regasesti, totusi nu as recomanda vizitarea lui in timpul sarbatorilor datorita aglomeratiei. De remarcat ca in fata portii este montata o balustrada de fier care face dificila intrarea persoanelor mai largi la burta.

Dupa pranz piticii nu au mai avut chef de plimbare, mai ales ca trambulina de la pensiune le placea la nebunie asa ca am plecat singur pana la Ranca. Acum am luat contact pentru prima oara cu Transaplina, soseaua este buna, acele de par nu lipsesc iar sus ceata este stapana. Am reusit sa fur catateva cadre pana sa se asterne ceata complet si m-am intors cu gandul ca a doua zi voi avea sansa sa folosesc aparatul foto mult mai mult.

Ploaia marunta a continuat toata noaptea iar dimineata Parangul nu se vedea de nori. Drumul pana la Ranca a fost lejer, chiar si ploaia s-a oprit, dar dupa statiune o ceata deasa s-a asternut incat nu vedeam botul masinii si asa am strabatut aproape toata soseaua, iar aparatul meu a ramas in geanta pana la barajul Vidra. Trebuie sa recunosc ca am ajuns din intamplare aici, am iesit de pe sosea pe un drum laturalnic cu ideea sa fac niste poze la lac, mai ales ca drumul de pamanat plin de gropi imi spunea sa ma intorc, dar peisajul de la baraj si fragutele dulci de pe marginea drumului m-au facut sa uit gemetele masini cand trecea peste gropi.

Dupa cateva poze am revenit pe drum, destinatia Sibiu. Daca drumul a fost leger in general, ei bine pe mica portiune de Valea Oltului pe care trebuia sa o strabat am prins o lucrare la fel de mica, aproximativ 200-300 de metrii unde sosaua este gatuita la un singur sens, tot raul spre bine ca ai ocazia in cei 15 km de coada sa admiri pesiajul.

Am ajuns si la Sibiu, cazarea am avut-o chiar langa Piata Mare, asa ca am parcat masina si am plecat la explorat centrul istoric. Cu toate ca era weekend, orasul nu parea plin de turisti. Am gasit masa la terasa usor, pe strazi am putu sa ma plimb fara sa ma lovesc de alti oameni. Centrul istoric este renovat frumos, curat dar ca peste tot lipseste verdeata, Piata Mare are o fantana mica in centru cu cateva flori si atat, acum nu era asa cald , dar probabil daca vrei sa faci plimbarea asta pe la pranz o sa fie aproape imposibil pentru ca te va bate soarele in cap non stop. Catedrala era in renovare asa ca nu am intrat sa o vizitam, dar ne-am pierdut pe stradute cateva ore admirand arhitectura.

Ultima zi a fost drumul de intoarcere si cun nu mai voiam sa admir Valea Oltului cu viteza melcului am ales ruta pe Fagaras cu oprire la Castelul Bran. Soseaua este buna, nu foarte aglomerata, pe o portiune inainte de Bran s-a lucrat si in loc de asfalt s-a umplut cu nisip, asa ca am circulat intr-un nor de praf. Ajunsi la Bran am parcat chiar in spatele castelului intr-o parcare cu plata, nu foarte aglomerata. Inainte de intrare sunt ultracunoscutele gherete cu suveniruri chinezesti, nimic special iar muzeul din fata cu case traditionale este inchis, terenul a fost retrocedat, nici aici nimic nou. Intrarea la muzeu costa 45 de lei de adult si pentru prima oara nu exista taxa foto. Coada propriu-zisa pentru intrare incepe odata cu panta din fata si a durat aproximativ 30 de minute pana am intrat. Castelul este renovat si turul destul de bine organizat, nu am avut ghid dar placutele de pe pereti au toate informatiile necesare.